Zilele Ortopediei Pediatrice – 10-12 Octombrie 2025 – Slanic Moldova

Zilele Ortopediei Pediatrice – Manifestare științifică cu participare internațională
10–12 Octombrie 2025 – Slănic Moldova, jud. Bacău
Dragi colegi,
Avem deosebita plăcere să vă invităm la Conferința Națională „Zilele Ortopediei Pediatrice„, care se va desfășura în perioada 10–12 Octombrie 2025, în frumosul oraș Slănic Moldova, județul Bacău.
Evenimentul va reuni specialiști din domeniul ortopediei pediatrice – colegii alături de care ne desfășurăm activitatea zi de zi. Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc prezentări științifice, ateliere interactive și mese rotunde cu tematică multidisciplinară, toate menite să încurajeze schimbul de idei, experiențe și bune practici.
Ne așteaptă câteva zile pline de informație valoroasă și un excelent prilej de a ne revedea într-un cadru profesional, dar totodată prietenos.
Pe parcursul conferinței vom organiza și mese rotunde cu abordare multidisciplinară asupra unor teme de actualitate din ortopedia pediatrică.
Avem onoarea să-l avem ca invitat special pe Prof. Dr. Pierre Journeau, membru marcant al EPOS și actual șef al secției de ortopedie pediatrică din cadrul Hospices Civils de Lyon, Franța.
Vă așteptăm cu drag să fim din nou împreună, într-o atmosferă caldă și plină de știință!
- Teme abordate
- Locul de desfasurare
- Programul evenimentului
- Înscriere participanți
- Detalii Cazare
- Informații pentru autori / Trimite un abstract
- Alte informatii
- Traumatologie Pediatrica
- Deformari ale coloanei pediatrice
- Patologia Soldului
- Deformari ale membrului inferior
- Deformari ale membrului superior
- Tanarul sportiv
- Paralizii cerebrale
- Tumori si infectii
- Malformatii congenitale
- + Workshop-uri
Conferinta se va desfasura in Slanic Moldova, Judetul Bacau, Complex Panoramic – in sala de Amfiteatru si in salile adiacente pentru workshop-uri.
Cursul este organizat de Asociatia pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica in colaborare cu Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” si creditat de CMR.
Vineri: 17:00 – 19:00
Sambata: 09:00 – 19:00
Duminica: 09:00 – 12:00 (Workshop-uri)
Programul complet va fi afisat in curand.
Pasul 1 – Inscrierea unui participant
Pentru inscrierea la eveniment, accesati urmatorul link: https://forms.gle/c1jT4Lkp6b7vtLKM8
Pasul 2 – Plata taxei
Până la 15.09.2025 | De la 16.09.2025 | |||
Membru AOTP | Non-membru | Membru AOTP | Non-membru | |
Medic primar / specialist | 700 RON | 1000 RON | 900 RON | 1200 RON |
Medic rezident / fizioterapeut | 500 RON | 700 RON | 700 RON | 900 RON |
- Nu esti membru AOTP? Poti deveni membru AOTP chiar acum accesand acest link: Inscriere membri – OrtopediePediatrica.ro
Plata taxei se face prin transfer bancar.
Detalii plata:
Asociatia pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica
CUI: 32712520
Cont lei: RO68BTRLRONCRT0239544201 – Banca Transilvania
Bucuresti, Str. Valea Oltului, nr. 77-79, et.1, ap. Birou, sector 6
Detalii plata: Plata Zilele OrtoPedi – numele participantului
Pentru platile realizate online, va rugam sa atasati in formularul de inscriere dovada platii (printscreen sau extras bancar).
Pasul 3 – confirmarea calitatii de participant
Confirmarea calitatii de participant se va realiza printr-un raspuns dat de organizatori, pe email sau telefonic.
Dragi participanti,
Vă transmitem detaliile referitoare la cazare și mese pentru perioada conferinței:
Vila Teleconstructia
Tip Camera | Pret pana la 15.09 | Pret intre 16.09-01.10 | Pret intreg dupa 01.10 |
3 apartamente cu balcon | 495 | 520 | Pret afisat Booking |
2 miniapartamente cu balcon | 435 | 460 | Pret afisat Booking |
2 miniapartamente f balcon | 435 | 460 | Pret afisat Booking |
4 matrim cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
4 matrim f balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
4 twin cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
4 twin fara balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
Complex Panoramic
Tip Camera | Pret pana la 15.09 | Pret intre 16.09-01.10 | Pret intreg dupa 01.10 |
7 matr cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
4 matr f balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
8 twin cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
13 king size (245cm) – cu balcon | 420 | 440 | Pret afisat Booking |
1 king size – f balcon | 420 | 440 | Pret afisat Booking |
1 Vip | 950 | 1000 | Pret afisat Booking |
2 suite | 475 | 500 | Pret afisat Booking |
Hotel Dobru
Tip Camera | Pret pana la 15.09 | Pret intre 16.09-01.10 | Pret intreg dupa 01.10 |
13 matr cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
4 matr f balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
11 twin cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
7 twin f balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
5 twin f balcon mansarda | 330 | 350 | Pret afisat Booking |
1 matr f balcon mansarda | 330 | 350 | Pret afisat Booking |
Vila Dobru
Tip Camera | Pret pana la 15.09 | Pret intre 16.09-01.10 | Pret intreg dupa 01.10 |
9 matr cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
3 matr f balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
6 twin cu balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
2 twin f balcon | 380 | 400 | Pret afisat Booking |
1 suita cu balcon | 495 | 520 | Pret afisat Booking |
Detalii organizare:
- Cazare și termene de plată
- Până la 15 septembrie 2025: se aplică tarifele preferențiale (early bird) pentru camerele menționate în tabel.
- Între 16 septembrie – 1 octombrie 2025: se aplică tarifele intermediare.
- După 1 octombrie 2025: se aplică tariful integral (last minute).
Important: Rezervările trebuie făcute direct de fiecare participant, menționând la telefon că participă la „Conferința Națională de Ortopedie Pediatrică” pentru a beneficia de discount.
- Condiții cazare cu însoțitor
- Tariful camerei include mic dejun pentru 2 persoane.
- Pentru mesele conferinței, taxa suplimentară este:
- 300 RON / persoană – pachet mese pe toată durata evenimentului
- 100 RON / persoană – pachet băuturi (apă plată/minerală, suc, cafea)
! Băuturile alcoolice nu sunt incluse și rămân la discreția fiecărui participant.
Dacă doriți să fiți însoțiți și la activitățile din cadrul conferinței, vă rugăm să înscrieți persoanele pe lista dedicată, folosind acest link.
- Preluare materiale
- Mapa și programul final al evenimentului vor putea fi ridicate de la recepția hotelului la momentul cazării.
- Veți primi și o hartă a complexului, pentru o organizare eficientă a activităților.
- Date de contact pentru rezervări
- Vila Teleconstrucția: 0744 503 300
- Complex Panoramic: 0799 765 794
- Hotel Dobru: 0737 554 455 / 0758 254 192
- Vila Dobru: 0737 554 455 / 0758 254 192
Vă recomandăm să efectuați rezervările din timp, pentru a beneficia de tarifele reduse și pentru a vă asigura locul la unitatea de cazare dorită.
Rezumatul este obligatoriu pentru toate prezentările orale.
Vor fi acceptate maximum 2 rezumate per autor pentru prezentările orale in format WORD – DOCX.
Rezumatele trebuie redactate în limba română.
Autorul care va susține prezentarea trebuie să se înregistreze ca participant activ la conferință în cel mult 14 zile de la acceptarea rezumatului.
AOTP își rezervă dreptul de a exclude orice rezumat din programul științific dacă nu este urmat de înregistrarea autorului prezentator în termenul de 14 zile de la notificarea acceptării, fără altă înștiințare.
Rezumatul nu trebuie să depășească 300 de cuvinte.
Titlul trebuie să fie cât mai concis, dar suficient de clar pentru a reflecta natura studiului.
Rezumatul trebuie să includă următoarele secțiuni:
- Introducere și Obiectiv: Menționați clar scopul lucrării.
- Material și Metodă: Descrieți clar selecția observațiilor sau a subiecților experimentali.
- Rezultate: Prezentați rezultatele într-o succesiune logică, folosind text, tabele și imagini.
- Concluzii: Evidențiați aspectele noi și importante ale studiului și concluziile rezultate.
- Semnificația studiului
Toate abrevierile trebuie explicate la prima utilizare.
Formulări de tipul „rezultatele vor fi discutate” sau „datele vor fi prezentate” nu sunt acceptate.
NU includeți referințe, mulțumiri sau informații despre finanțări/granturi.
Utilizarea denumirilor comerciale: Se vor folosi denumiri generice pentru toate produsele sau companiile menționate. Denumirile comerciale pot fi incluse doar ca notă de subsol la pagina rezumatului. Rezumatele care conțin denumiri comerciale în text pot fi respinse doar din acest motiv.
AOTP își rezervă dreptul de a înlocui orice denumire comercială cu denumirea generică, fără notificare.
Teme:
- Traumatologie pediatrică
- Deformări ale coloanei vertebrale la copil
- Patologia șoldului (epifizioliză, maladia LCP etc.)
- Deformări ale membrului inferior (coxa antetorsa, genu valg, genu var, picior plat etc.)
- Deformări ale membrului superior (cot var, cot valg etc.)
- Tânărul sportiv (LIA, menisc, instabilitate rotuliană etc.)
- Paralizii cerebrale
- Tumori și infecții
- Malformații congenitale (displazii de șold, picior strâmb congenital, agenezii etc.)
Comitetul științific va evalua rezumatele.
Acceptarea sau respingerea rezumatului va fi notificată prin e-mail, direct autorului care susține prezentarea.
Toate studiile trebuie realizate cu respectarea legislației naționale și internaționale, precum și a ghidurilor etice privind cercetarea medicală pe subiecți umani și/sau animale.
Comitetul științific AOTP își rezervă dreptul de a respinge orice rezumat care contravine acestor principii.
Vă rugăm să verificați corectitudinea adresei de e-mail (atât a persoanei care face trimiterea, cât și a autorului prezentator), deoarece aceasta va fi utilizată pentru comunicările ulterioare.
DEADLINE 20 August 2025 orele 23:59 !
Pentru inscrierea unui abstract, accesati urmatorul link: https://forms.gle/WUVgMF6KdR4NzubN6
Participantii vor primi ecuson, mapa de curs alaturi de alte materiale informative, iar pranzul va fi servit in incinta Complexului.
Evenimentul va fi sustinut in limba romana, cu exceptia invitatilor straini care vor sustine prezentarile in limba engleza.
Pentru mai multe detalii puteti folosi adresa de e-mail contact@ortopediepediatrica.ro sau la telefon 0720.115.131 / 0728.587.112.
Va asteptam cu drag!
Cu deosebita considerație,
Prof. Univ. Dr. Alexandru ULICI
Presedinte onorific Asociatia pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica
Asist. Univ. Dr. Alexandru HERDEA
Presedinte Asociatia pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica