Asociația noastră a luat ființă din nevoia de a dezvolta programe de formare profesională dedicate ortopediei pediatrice, un domeniu în care oferta educațională specifică era limitată. În România, începând cu anul 2000, ortopedia pediatrică s-a desprins din chirurgia pediatrică, devenind o specialitate distinctă. Pot spune cu mândrie că am fost printre pionierii acestui demers la nivel european. Faptul că, în ultimii ani, și alte țări au urmat aceeași direcție confirmă importanța unei pregătiri dedicate patologiei aparatului locomotor la copil.
Ortopedia pediatrică nu este pur și simplu o versiune a ortopediei pentru adulți. Particularitățile creșterii și dezvoltării, precum și specificul afecțiunilor întâlnite la copii, impun cunoștințe și competențe distincte. Tocmai această nevoie de specializare și de formare continuă a stat la baza înființării Asociației noastre.
În prezent, Bucureștiul dispune de un sistem bine dezvoltat de ortopedie pediatrică, organizat în jurul a trei mari spitale de stat: ’’Grigore Alexandrescu’’, ’’Maria Sklodowska Curie’’ și ’’Dr. Victor Gomoiu’’. Aceste centre asigură tratamentul unei game largi de afecțiuni, atât acute, cât și cronice. Spitalul ’’Dr. Victor Gomoiu’’ asigură activitate de gardă, dar se concentrează în principal asupra patologiei cronice.
Acest model este justificat de dimensiunea populației deservite, care include nu doar copiii din București, ci și un număr mare de pacienți din zonele învecinate și din întreaga țară. În multe situații, spitalele bucureștene reprezintă ultima verigă a sistemului: aici ajung cazurile complexe care nu pot fi tratate în alte centre. Acest lucru presupune un volum foarte mare de activitate, dar și acumularea unei experiențe clinice importante, susținute de profesionalismul și dedicarea echipelor medicale.
În țară, ortopedia pediatrică se dezvoltă treptat, prin apariția unor centre dedicate, precum cele din Ploiești, Pitești și Timișoara. În alte spitale, inclusiv la Târgu Mureș și Cluj, activitatea se desfășoară în strânsă colaborare cu ortopedia pentru adulți. Separarea clară a ortopediei pediatrice depinde însă foarte mult de organizarea și managementul spitalului. O secție distinctă presupune și asigurarea unor linii de gardă proprii, ceea ce poate fi dificil în unitățile care nu dispun de suficienți medici. Din acest motiv, în multe locuri se păstrează formule mixte de organizare. În ce privește numarul de specialiști, avem deja câteva generații bine pregătite, capabile să lucreze în spitale din întreaga țară. Pentru ca această resursă profesională să fie valorificată însă, este nevoie, așa cum spuneam, de demersuri concrete la nivelul conducerii spitalelor și al secțiilor, astfel încât să poată fi înființate compartimente dedicate ortopediei pediatrice. În mod cert, avem nevoie de mai mulți specialiști pentru a atinge un asemenea nivel de organizare.
Ideal ar fi ca marile centre universitare din București să aibă și un rol de formare, pregătind medici care ulterior să își desfășoare activitatea în spitalele din teritoriu. În primul rând, trebuie asigurată gestionarea locală a traumatologiei acute, fracturi și alte leziuni care apar neprevăzut și necesită intervenție promptă. Dacă astfel de cazuri ar putea fi tratate în siguranță în spitalele județene, presiunea asupra centrelor universitare ar scădea, iar acestea s-ar putea concentra mai mult asupra patologiilor complexe, în special a celor cronice, care necesită tratamente îndelungate și resurse mai rar disponibile în teritoriu. În prezent, în lipsa unei rețele suficient de dezvoltate, transferul copiilor cu ambulanța sau cu elicopterul către centrele mari rămâne, în multe situații, soluția practică. Pe termen lung însă, obiectivul ar trebui să fie dezvoltarea unor servicii de ortopedie pediatrică în teritoriu, susținute de specialiști bine pregătiți și integrate într-un sistem clar de colaborare și referire către centrele universitare.
Ortopedia pediatrică se ocupă de patologia aparatului locomotor de la naștere până la vârsta de 18 ani, astfel încât și nou-născutul intră în responsabilitatea noastră. La externarea din maternitate,
părinții primesc recomandări pentru o serie de consultații, însă, în România, acestea au în general caracter opțional, nu obligatoriu.
Un exemplu relevant este screeningul pentru displazia de dezvoltare a șoldului, realizat prin consultul ortopedic și ecografia de șold în primele șase săptămâni de viață. În țări precum Austria și Germania, acest screening este inclus în programe naționale de prevenție bine reglementate. La noi, deși nu există aceeași obligativitate, gradul de informare și adresabilitatea au crescut considerabil în ultimii 15 ani.
Prin activitatea Asociației noastre, am contribuit la transformarea acestei recomandări într-o practică tot mai răspândită. Astăzi, consultul ortopedic și ecografia de șold se regăsesc printre recomandările importante adresate părinților încă de la nașterea copilului. Rezultatele sunt vizibile în practica medicală. Dacă în urmă cu aproximativ 20 de ani operam lunar copii cu luxații de șold diagnosticate tardiv, în prezent întâlnim doar câteva astfel de cazuri pe an. Sunt situații sporadice, în care screeningul nu a fost efectuat sau afecțiunea nu a fost identificată la timp.
Importanța depistării precoce depășește însă simpla reducere a numărului de intervenții chirurgicale. O luxație de șold diagnosticată tardiv poate necesita tratamente complexe, cu rezultate care nu sunt întotdeauna pe deplin satisfăcătoare. Pe termen lung, acești pacienți pot dezvolta probleme articulare severe, care să impună inclusiv protezarea șoldului și eventuale intervenții de revizie. Prin urmare, screeningul precoce înseamnă nu doar costuri mai mici pentru sistemul medical, ci mai ales șanse mai bune pentru copil, mai puțină suferință pentru familie și o calitate a vieții mai bună pe termen lung. Acesta este un exemplu concret al modului în care prevenția și educația medicală pot schimba evoluția unei afecțiuni și pot reduce consecințele sale pe tot parcursul vieții.
Ma voi referi doar la luxația și displazia de șold, pentru ca la aceste capitole avem statistici clare și sunt afecțiunile cele mai comune. Datele actuale arată că până la 3 copii din 1.000 pot prezenta o formă de luxație de șold, iar până la 20 din 1.000 pot avea o formă de displazie de dezvoltare a șoldului. La prima vedere, aceste cifre pot părea mici, însă în spatele lor se află copii care, fără diagnostic și tratament precoce, pot dezvolta probleme funcționale importante. Consecințele merg mult dincolo de costurile și resursele pe care sistemul medical trebuie să le aloce, ele afectând, uneori dramatic, calitatea vieții, autonomia și integrarea socială a acestor copii. De aceea, depistarea precoce nu este doar o măsură medicală, ci mai ales o investiție în viitorul lor.
Din fericire, în România, copiii sunt în continuare încurajați să practice sportul, într-un context în care obezitatea infantilă și sedentarismul reprezintă preocupări tot mai importante. Una dintre problemele majore rămâne însă pregătirea insuficientă pentru efort, în special absența sau aplicarea incorectă a programelor de încălzire înaintea antrenamentelor, precum și a exercițiilor de stretching și recuperare după efort.
Multe accidentări ar putea fi prevenite printr-o pregătire fizică adecvată. În cazul copiilor și adolescenților care practică sportul de performanță, consecințele pot fi deosebit de importante. Competiția pentru un loc într-un lot este foarte mare, iar o singură accidentare poate compromite participarea la o competiție sau chiar evoluția sportivă a unui tânăr care are potențialul de a ajunge la performanțe deosebite.
De aceea, prevenția traumatismelor la copilul și adolescentul sportiv trebuie să devină o prioritate. Totul începe cu o încălzire corectă, adaptată vârstei și tipului de efort, continuă cu pregătirea fizică adecvată și include exerciții de stretching și recuperare după antrenament.
Consider că avem nevoie de un ghid practic de prevenție, elaborat împreună cu specialiștii implicați în îngrijirea tinerilor sportivi. Lucrăm în această direcție și ne dorim un parteneriat cu societățile și asociațiile profesionale relevante, cu reprezentanții sistemului de învățământ, cu medici de recuperare, fizioterapeuți… Sănătatea copilului sportiv nu poate fi protejată de o singură specialitate, ci necesită o abordare multidisciplinară, în care prevenția să ocupe un loc central.
„Zilele Ortopediei Pediatrice” au fost inițiate din dorința de a crea un cadru academic dedicat identității și specificului acestei specialități, contribuind la consolidarea poziției sale în peisajul medical românesc. Conferința oferă oportunitatea de a împărtăși experiențe clinice, de a dezbate provocările actuale, de a promova cele mai noi metode de diagnostic și tratament și de a susține formarea profesională continuă. Aceasta reunește ortopezi pediatri din întreaga țară, alături de fizioterapeuți și alți specialiști în recuperare medicală, încurajând colaborarea interdisciplinară, esențială pentru îmbunătățirea îngrijirii copiilor cu afecțiuni musculo-scheletale.
Anticipăm participarea a aproximativ 150 de colegi, ceea ce va crea un cadru valoros pentru schimbul de experiență, consolidarea relațiilor profesionale și dezvoltarea unor colaborări menite să contribuie la progresul ortopediei pediatrice în România. Anul acesta, conferința are loc la Slănic Moldova, în perioada 9–11 octombrie.
Pentru că tot vorbeam despre preocupările noastre în legătură cu traumatologia tânărului sportiv, unul dintre invitații speciali ai acestei ediții este profesorul Franck Pierre Accadbled, din Toulouse, Franța, un reputat specialist în ortopedie pediatrică și traumatologia sportivă. Prezentările sale sunt dedicate unor teme de mare actualitate: patologia genunchiului și a gleznei la tânărul sportiv, precum și modalitățile prin care putem dezvolta programe eficiente de prevenție a accidentărilor.
Ne dorim ca această conferință să fie nu doar un prilej de actualizare a cunoștințelor, ci și un spațiu de dialog între specialități, în care să identificăm soluții concrete pentru îngrijirea și protejarea sănătății copiilor și adolescenților.
