20-22.03.2026 – Locuri disponibile 50
Dragi colegi,
Există un număr mare de solicitări venite din partea medicilor pentru o actualizare a cunoștințelor și perfecționarea abilităților practice în diagnosticul și tratamentul displaziei de dezvoltare a șoldului, boală cunoscută anterior ca luxația de șold. În ultimii ani, atât în practica medicală, cât și în literatura de specialitate, constatăm că metodele de diagnostic și tratament au evoluat foarte mult, iar cea mai bună metodă de depistare precoce care permite un tratament adecvat este screening-ul.
In parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie « Carol Davila », organizăm în cadrul Centrokinetic Cluj, << Cursul Avansat de Screening în Displazia de Dezvoltare a Șoldului – Clinic, Paraclinic și Hands-On >>, creditat EMC. Cursul își propune să efectueze un training cu aplicații teoretice și practice folosind mulaje, orteze, imobilizari gipsate, demonstrații pe pacient folosind ecografia de sold, îmbinate cu noțiunile teoretice din timpul prezentărilor.
Cursul se adresează medicilor primari, specialiști și rezidenți din specialitățile de ortopedie pediatrică, ortopedie și traumatologie, recuperare medicală, neonatologie, pediatrie, radiologie și imagistică și medicină de familie care sunt membri CMR. Cursanții vor avea o singură serie în perioada 20-22 Martie 2026. În cadrul celor trei zile de desfășurare, programul va include cursuri si activități practice.
Programul este susținut de Prof. Univ. Dr. Alexandru Ulici, în calitate de responsabil de program și lector, alături de Prof. Univ. Dr. Dan Cosma și Asist. Univ. Dr. Alexandru Herdea în calitate de lectori.
Obiectivele cursului
La sfârșitul programului, participanții vor fi capabili să: – explice elementele teoretice ale displaziei de dezvoltare a șoldului – explice principiile de depistare precoce a displaziei de dezvoltare a șoldului – explice elementele teoretice ale tratamentului displaziei de șold aflată în diferite stadii – noțiuni practice de tratament ale displaziei de dezvoltare a soldului – noțiuni practice de utilizare a ultrasonografiei ca diagnostic precoce în displazia de șold
În urma cursului, medicii își vor actualiza cunoștințele din domeniul displaziei de dezvoltare a șoldului.
Locul de desfășurare
Cursul se va desfășura la Centrokinetic Cluj (Str. Între Lacuri 1), unde lectorii vor ține prezentări teoretice și practice.
Cursul este organizat de Asociația pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila și creditat de CMR.
Programul cursului
Ziua 1 - Vineri
09:00 – 09:30 – Primire participanţi
09:30 – 10:00 – Preambul economic al displaziei de dezvoltare a șoldului – Prof. Dr. Alexandru Ulici
10:00 – 11:00 – Displazia de dezvoltare a șoldului: istoric, etiopatogenie, anatomie patologica, evoluție – Prof. Dr. Alexandru Ulici
11:00 – 11:30 – Pauză
11:30 – 12:30 – Examenul clinic – Teorie – Prof. Dr. Dan Cosma
12:30 – 13:00 – Examenul clinic – Aplicaţii Practice – Prof. Dr. Alexandru Ulici
13:00 – 14:00 – Pauză de masă
14:00 – 15:00 – Ecografia de sold – Principii – Prof. Dr. Alexandru Ulici
15:00 – 15:30 – Metoda franceză si Metoda Anglosaxonă – Prof. Dr. Alexandru Ulici
15:30 – 16:00 – Pauză
16:00 – 17:00 – Ecografia de șold – Măsurători – (toţi lectorii)
17:00 – 18:30 – Examenul imagistic – Teorie și aplicaţii practice – Asist. Univ. Dr. Alexandru Herdea
Ziua 2 - Sâmbătă
09:00 – 09:30 – Primire cursanţi
09:30 – 10:00 – Highlight-uri ale primei zile – Prof. Dr. Alexandru Ulici
10:00 – 11:00 – Ecografia de șold – Paraclinic – Aplicaţii practice 1 (toţi lectorii)
11:00 – 11:30 – Pauză
11:30 – 13:00 – Ecografia de șold – Paraclinic – Aplicaţii practice 2 (toţi lectorii)
13:00 – 14:00 – Pauză de masă
14:00 – 15:00 – Tratamentul conservator – Prof. Dr. Dan Cosma
15:00 – 17:00 – Tratamentul chirurgical
– Repunerea sângerândă pe cale anterolaterală – Prof. Dr. Alexandru Ulici
– Repunerea sângerândă pe cale inghinală – Prof. Dr. Dan Cosma
– Osteotomiile de bazin – Prof. Dr. Alexandru Ulici
– Tripla Osteotomie de bazin – Prof. Dr. Dan Cosma
17:00 – 18:30 – Tratamentul sechelelor în luxaţia de șold – Prof. Dr. Alexandru Ulici
Ziua 3 - Duminică
09:00 – 09:30 – Primire cursanţi
09:30 – 10:00 – Highlight-uri din zilele 1 și 2 – Prof. Dr. Alexandru Ulici
10:00 – 13:00 – Hands-on: Imobilizare gipsată, ortezare, ecografii de șold – (toţi lectorii)
13:00 – 14:00 – Pauză de masă
14:00 – 17:00 – Hands-on: Imobilizare gipsată, ortezare, ecografii de șold – (toţi lectorii)
17:00 – 18:00 – Sesiune Q&A. Încheiere
Înscrieri
Înscrierea la curs se realizează online, prin intermediul site-ului ortopediepediatrică.ro.
Se acceptă maxim 50 de participanți.
Confirmarea calității de participant se va realiza printr-un răspuns dat de organizatori, pe email sau telefonic.
Taxe de participare
|
|
Până la 01.03.2026 |
După 01.03.2026 |
||
|
Membru AOTP |
Non-membru |
Membru AOTP |
Non-membru |
|
|
Medic primar |
2500 RON |
2800 RON |
3000 RON |
3300 RON |
|
Medic specialist |
2000 RON |
2300 RON |
2500 RON |
2800 RON |
|
Medic rezident |
1500 RON |
1800 RON |
2000 RON |
2300 RON |
Nu esti membru AOTP? Poti deveni membru AOTP chiar acum!
Alte informații
Participanții vor primi ecuson, mapă de curs, alături de alte materiale informative, iar prânzul va fi servit în fiecare zi la orele prânzului într-o locație apropiată de spital. Participarea pe întreaga perioadă a cursului este necesară pentru a beneficia de maximul de credite EMC.
Pentru mai multe detalii puteți folosi adresa de e-mail contact@ortopediepediatrica.ro sau telefonul 0726.462.050 .
Vă așteptăm cu drag!
Cu deosebita considerație,
Prof. Univ. Dr. Alexandru ULICI
Presedinte onorific Asociatia pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica
Asist. Univ. Dr. Alexandru HERDEA
Presedinte Asociatia pentru Ortopedie si Traumatologie Pediatrica
Parteneri









Parteneri instituționali și media





