Dragi colegi,
În perioada 20–22 martie 2026, am avut deosebita plăcere de a organiza, în cadrul Centrokinetic Cluj, Cursul Avansat de Screening în Displazia de Dezvoltare a Șoldului – Clinic, Paraclinic și Hands-On. Evenimentul a fost dedicat medicilor primari, specialiștilor și rezidenților din ortopedie pediatrică, ortopedie și traumatologie, recuperare medicală, neonatologie, pediatrie, medicină de familie, precum și altor specialități conexe membre ale CMR.
Cursul a reunit peste 50 de participanți, iar programul științific a fost coordonat de Prof. Univ. Dr. Alexandru Ulici, în calitate de responsabil de program și lector, alături de Prof. Univ. Dr. Dan Cosma și Asist. Univ. Dr. Alexandru Herdea, în calitate de lectori.
Ne bucurăm că am putut oferi o experiență educațională valoroasă și sperăm ca informațiile teoretice și sesiunile practice să fie utile în activitatea dumneavoastră clinică de zi cu zi.
Pentru buna desfășurare a cursului, adresăm mulțumiri partenerilor noștri: Centrokinetic, Secom, Samsung România, Stryker, Ortoprofil, TZMO România și Meo Digital.
Mulțumiri speciale Asociației Medicilor de Familie din Cluj și Andrei Vlad pentru sprijinul acordat în organizare și în gestionarea bebelușilor.
Vă invităm cu drag la următoarele evenimente:
📍 Iași, 12–14 iunie 2026 – Terapia Schroth pentru Medici
📍 Slănic Moldova, 9–11 octombrie 2026 – Zilele Ortopediei Pediatrice
Detalii suplimentare vor fi comunicate în curând.
Cu deosebită considerație,
Prof. Univ. Dr. Alexandru Ulici
Președinte onorific – Asociația pentru Ortopedie și Traumatologie Pediatrică
Asist. Univ. Dr. Alexandru Herdea
Președinte – Asociația pentru Ortopedie și Traumatologie Pediatrică


